Utilizarea istorică a monedei de aur

4 Ducati 1915 & Utilizarea aurului ca ban a început în jurul anului 600 î.Hr. în Asia Mică^[10] și a fost larg acceptată încă de atunci^[11], mulțumită faptului că acest material pierde foarte mică valoare în timp.^[12] În Evul Mediu timpuriu și târziu, solidus-ul bizantin a fost folosit mult în toată Europa și în Marea Mediterană, dar utilizarea sa a scăzut odată cu declinul influenței economice a Imperiului Bizantin.^[13]

Cu toate acestea, sistemele economice care utilizează aurul ca monedă unică și unitate de cont nu au apărut niciodată înainte de secolul al XVIII-lea. Timp de milenii, a fost argintul, nu aurul, care a fost adevărata bază a economiilor interne: fundația pentru majoritatea sistemelor de bani de cont, pentru plata salariilor și pentru majoritatea comerțului cu amănuntul local.^[14] Aurul cu funcționarea ca monedă și unitate de cont pentru tranzacțiile zilnice nu a fost posibilă din cauza diverselor obstacole care au fost rezolvate doar prin instrumente apărute în secolul al XIX-lea, printre care:

• Divizibilitate: aurul ca monedă a avut probleme di cauza rarității și dimensiunii sale mici. În schimb, monedele de argint și bilonul (argint de calitate scăzută) corespundeau cu ușurință pentru schimbul și comerțul zilnic cu forța de muncă și achizițiile de alimente, făcând argintul mai eficient ca monedă și unitate de cont.
• Inexistența unui token coinage pentru aur: Sargent și Velde (1997) au explicat modul în care token coins (monede-jeton) de cupru sau bilonuri schimbate cu argint sau aur erau aproape inexistente înainte de secolul al XIX-lea. Monedele-jeton cu valoare intrinsecă mică au fost considerate cu neîncredere pe scară largă, păreau un precursor a devalorizării monedei, și puteau fi contrafăcute ușor în epoca preindustrială. Acest lucru a făcut ca standardul de aur să fie imposibil oriunde existau monede-jeton de argint
• Inexistența bancnotelor: bancnotele nu au fost văzute cu încredere ca monedă de schimb în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după emiterea eșuată a bancnotelor de către Franța în 1716 sub economistul John Law. Bancnotele au devenit acceptate în toată Europa doar odată cu maturizarea instituțiilor bancare și, de asemenea, ca urmare a Războaiele Napoleoniene de la începutul secolului al XIX-lea. Preocupările privind contrafacerea se aplică și bancnotelor.